De mă iubiți, iubiți-mă tocat
și nu întreg, căci dinții-or să vă doară.
Și sfatul meu, de bun o să vă pară,
e să-mi sfărâmați oscioarele, curat.
Nu într-un lac svârliți-mă-ntr-o doară,
căci știu să not, și scap și e păcat,
ci-n cârcă aruncați-mi ne-ncetat
o Niagară de venin, murdară.
O, nu mă strângeți, dacă mă iubiți,
atât de mult la piept, ci drept, frățește,
veniți și gâtu-mi strângeți, liniștiți.
Dar nu v-ascundeți gândul! ca să știu
ce trebuie să fac cât încă-s viu
cu leșul vostru care mai trăiește.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o deziluzie profundă față de relațiile interumane, demascând ipocrizia și trădarea ascunse sub aparența iubirii și a prieteniei. Vorbitorul preferă o confruntare directă și onestă, chiar violentă, decât o afecțiune falsă și sufocantă.