Îmi pare bine că trăiesc
pe-acest frumos pământ
și nici nu vreau să mă gândesc
că moartea va veni curând.
C-așa e scris de Domnul Sfânt
(de la Adam încoace)
tot ce se naște pe pământ
tot în pământ se-ntoarce.
Doar sufletul rămâne viu
prin univers plutind..
Coboară-n iad sau urcă-n rai-
cum ai păcătuit.
Îmi văd și eu sufletul meu
cet coboară-n iad..
Căci raiul nu-i de nasul lui
chiar de s-ar da pe „blat”.
Dar eu și-acolo nu mă pierd
cu sufletul meu viu.
Mă mulțumesc eu cu țigări,
dans, cântec și rachiu.
Chiar când voi fierbe în ceaun,
în smoală clocotind
Tot voi striga să-mi toarne vin
Să beau eu și să cânt.
Dar până ce eu mai trăiesc
pe-acest frumos pământ
cu voi aș vrea ca să ciocnesc,
să râd eu-să nu plâng.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității vieții și inevitabilității morții, dar alege să celebreze prezentul prin bucuriile simple precum țigările, dansul, cântecul și rachiul. Chiar și în fața perspectivei iadului, naratorul își păstrează spiritul festiv și dorința de a trăi clipa.