Nu știi cât mi-e de greu…
Sună banal dar mi-e din ce în ce mai greu
Cu atâtea chipuri reci în jurul meu, înjur mereu
Țip într-una dar aici nimeni nu aude
Oricum mi-e tot una, nu-i nimeni să m-ajute
Mi-e dor de casă, mi-e dor de tine, mi-e dor de ai mei
Mă învârt în cerc și-mi fac tot felul de idei
„Life is what you make it”, cel puțin așa se spune
Dar soarta îmi joacă feste, Dumnezeu îmi face glume
Și nici măcar nu-s bune, pe bune-i chiar nasol
Nu pot să țin drumul drept, fac ocol după ocol
Îmi înec nopțile-n alcool și număr zilele
Îmi pierd mințile ușor, da-mi păstrez speranțele
Deschid iar ferestrele și parcă tot n-am aer
Nu mai e nimic la fel sau poate sunt eu fraier
Poate am luat-o razna tot privind pereți goi
Un singur gând mă ține în viață, e gândul la voi.
Zero regrete, doar zile negre
Zero speranțe, numai belele
Mă zbat aiurea, dar nu contează
Atâta timp cât ai mei m-așteaptă acasă
Începi să ai gânduri necurate despre ce-ai în față
Zi de zi te lupți cu rău când alții se răsfață
Încep să am idei despre ce e în jurul meu
Cu greu îmi dau seama că e din ce în ce mai rău
Peste încerc să trec cu gândul că-i vreo farsă
Sunt mulțumit când știu că ai mei m-așteaptă acasă
N-am frați, surori dar am sufletul împăcat
Am o mamă și o fată, pot să zic că nu-s sărac
Luați voi banii, dați-mi zilele voastre
Să trăiesc cu ai mei dragi, să avem zilele noastre
Drumul vieții, treci pe lângă un hambar să ai o casă?
Să fii mulțumit că ești bine și ai și-o masă
Vezi tu, cu greu te schimbi și îți pasă
Apreciezi și uiți, o idee aleasă
Nu-mi pasă de nimic
Și amintirile mele, zero regrete, numai belele.
Zero regrete, doar zile negre
Zero speranțe, numai belele
Mă zbat aiurea, dar nu contează
Atâta timp cât ai mei m-așteaptă acasă
Nu știi cât mi-e de greu..
Sensul versurilor
Piesa exprimă lupta cu greutățile vieții, dorul de casă și de familie, dar și speranța că prezența celor dragi oferă un motiv de a continua. Artistul descrie sentimente de singurătate și disperare, dar găsește alinare în gândul că este așteptat acasă.