Erich Kästner – Evoluția Omenirii

Cândva, indivizii stăteau în copaci
păroși, cu priviri ucigașe.
Din junglă apoi au ieșit și dibaci
pavat-au pământul, clădit-au în draci
căsoaie cu zeci de etaje.
De purici s-au purificat. În salon
au azi încălzire centrală.
Și stau toată ziua la telefon..
Domnește, de altfel, același bonton
ca-n junglă, cândva-n pielea goală.
Ei radioaud și teleprivesc
și lumea întreagă-i prezentă.
Se spală pe dinți, la modă tușesc.
Pământu-i un prea instruit corp ceresc
cu multă apă curentă.
Prin țevi își trimit scrisori, timp record
vânează microbi și-i cultivă
Dotează natura cu supremul confort
spre cer zboară drept și în cosmicul port
stau zile-n capsula captivă.
Și ce mai rămîne din ce-au mistuit
preiau și transformă în vată.
Incestul nu-i doare. Atomu-l divid;
Prin studii de stil, știu amănunțit
că Cezar avea talpa plată.
Și-așa, când cu gândul, când prin cuvânt
progresul în lume-l creară.
Dar totuși, de-aceasta abstracție făcând
priviți la lumină, în fond, totuși sunt
maimuțele de-odinioară.