Faza vine cam așa, e destul de tragicomică,
Țin încărcătura-n mine ca o bombă atomică,
Uită-te cum explodez de nervi ca Alderaan,
Când toți mănâncă tot ce zboară ca-n Ramadan.
Restu-i istorie, restu-i cancan,
Am ales să joc șpânzurătoarea când puteam să joc fazan,
Nu respect la literă, reacționez spontan,
Că nu-s în toate facultățile, da-s propriul decan.
Eu n-am salvare neapărat, ca Raed Arafat,
N-am clacat, nevindecat, ca un virus depistat,
Intru-n pielea ta, mă instalez imediat,
Dezintegrat treptat, ca un bloc din beton armat.
Te prăbușești, ai aterizat forțat,
Deshidratat, că atunci ești total fumat,
Devii mental malformat, la mal format,
După ce te-ai înecat și tu sătul de înotat.
Sunt un paradox viu în orice stare,
Ca și când te-mbeți cu apă chioară la dezalcoolizare,
Totul ia amploare, determinat să scriu bare,
Ca la-ncarcerare-n ocazii „in carcer”, rare.
Repetitiv, prea puțin productiv,
Ca un meci amical la egal, momentul decisiv,
Recursiv, redau totul în mod ostentativ,
Ca Statul Islamic invadând până și Tel Aviv.
Stai puțin, că-s reticent la sentimente,
Nu mă prind tente de dat sfaturi ca Elekes Levente,
De fapt nu mă importă despre vedete,
Că nu văd decât niște pești cu tarfe bete.
Eu mi-am făcut mutarea și am devenit nebun,
Ei se cred pioni, da’ nu-s sănătoși tun,
Tu nu mă poți opri din ce-mi impun,
Am garanția că doar mort mă mai binedispun.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment de revoltă și alienare față de societate și normele ei. Artistul se simte deziluzionat și adoptă o atitudine agresivă, refuzând să se conformeze și afirmându-și individualitatea chiar și în fața morții.