Nu știu ce înțelegi tu prin refuzul la supunere
Vezi că n-ai pic de flow ca România fără Dunăre
Distrugere, asta caută toți, e rupere
Nimeni nu-și asumă simțul de răspundere.
Vrei răspunsuri, caută-le la locul potrivit
Și nu te da rănit, cineva tot te-ar fi găsit
Inteligenta intră-n deficit implicit
Ești fericit conștient că vei fi nimicit?.
Dai dovadă de prostie fără număr ca maneliștii
E o plăcere să zici ce fac eu ca securiștii
Te uiti la mine lung de parcă-s drum întins știi
Da nu spui nimic și te consumi ca masochiștii.
Unii fac chestia asta doar de foame
Alții se chinuie să explice ceva unor oameni
Mulți trăiesc drame, tineri și neliniștiți
Acaparați de un sistem ce îi ține nefericiți.
–
Pun punctul pe i, de parcă n-am căciulă
Zic cea mai dulce vorbă, și anume „mă doare-n p***”
Așa că să fiu în pas cu moda și cu lumea
Un impuls senzorial care-mi întunecă viziunea.
Muzica mă ține viu, îmi întărește pulsul,
Plus că am nevoie de adrenalină ca să țin discursul
Să-mi găsesc cursul, ca la lucrători comerciali
În societate toți îs oameni, da’ eu sunt animal.
Paradoxal, cert e că am nevoie de stimuli reali
Să revendic rațiunea furată de oameni normali
Mă simt uitat de mult ca antichitatea-n cărți
Am învățat să nu-mi pese și dau iubire din părți.
Unde aș putea să-nvăț să mă reconstruiesc
Că trăiesc să cresc și apoi mor, ce dovedesc?
Că am fost identic cu ceilalți? Înnebunesc
Nu e firesc, ori stau și îndur, ori o tulesc.
–
Tre’ să mă pregătesc, câte vise zdrobesc
Doar ca să renunț la ce cred eu că iubesc?
Multe, iar asta nu schimbă nimic din păcate
Rămân singur pe lume cu speranțe abandonate.
Cred că încep să uit ce-am fost și ce-a trecut
Rămân tăcut, simt că parcă totul e pierdut
Mă uit în oglindă, văd un individ nepriceput
L-aș da dispărut, măcar de s-ar întoarce în trecut..
Dar poate că la un moment dat dau de noroc
Și vine fericirea peste mine ca o undă de șoc
Viața se transformă în cel mai frumos joc
Și sentimentele mele vor fi puse iar la loc.
Dar nu cred în prostii de genul, e improbabil
Ca o revenire la viață după moarte, irealizabil
E impromptu, indiferent ce spui tu, caută rostu
N-o face pe prostu, altfel chiar viața ți-e costu’
Sensul versurilor
Piesa exprimă o luptă interioară cu sentimente de deznădejde și deziluzie față de societate și viață. Vorbitorul se simte pierdut, neînțeles și se confruntă cu gânduri întunecate, căutând un sens sau o cale de a se reconstrui.