În ultima vreme am fost greu de ajuns
Am fost prea mult timp singur
Fiecare are o lume a lui
Unde poate fi singur
Oare încerci să mă suni, să te strecori
Încerc să ajung la mine, iar eu la tine.
În p*** mea sunt atât de deprimat
Pare că nu mai ies din impasul ăsta
Doar dacă aș putea să trec și peste pasul ăsta
Dar am nevoie ca cineva să mă tragă afară din impasul ăsta
Mi-am luat loviturile
Am căzut și m-am ridicat imediat
Dar am nevoie de acea scânteie care să mă ridice
Nu știu cum mă voi… departe
Și cum am ajuns în această poziție
Încep să mă simt distant din nou
Așa că am decis să înving această durere
Și am încercat să…
Dar nu pot să accept faptul că
Aș putea termina cu rap-ul
Am nevoie de ceva nou
Cunosc niște c***i greu de înghițit
Și nu pot sta în spate să mă plâng
În propria-mi amărăciune
Dar știu un lucru
Voi fi ceva greu de urmat
Greu de urmat
Acum aici, mâine plecat
Dar ai de mers o mie de mile.
Refren:
Intră-n pielea mea, ca să vezi
Cum e să fii eu
Iar eu voi fi tu, hai să facem schimb
Ca să vedem cum ar fi
Să-mi simți durerea, iar eu pe a ta
Să intrăm unul în mintea altuia
Doar ca să vedem ce găsim
Să căutăm probleme unul în ochii altuia.
Dar nu-i lăsa să-ți spună că nu ești frumoasă
Se pot duce toți la naiba. Doar să-ți rămâi fidel ție însuți
Dar nu-i lăsa să-ți spună că nu ești frumoasă
Se pot duce toți la naiba, să-ți rămâi fidel ție însuți.
Cred că încep să-mi pierd simțul umorului
Totul e atât de intens și neclar
Simt că trebuie să verific temperatura din cameră
Chiar atunci când intru
Deodată toate privirile sunt către mine
Așa că încerc să evit contactul vizual
Căci dacă nu fac asta, vor începe conversațiile
De parcă aș vrea asta
Nu caut atenție
Vreau să fiu ca tine
Să mă amestec printre cei din cameră
Mai bine îndrumă-mă către cea mai apropiată baie
În p*** mea n-am nevoie de nimeni să mă servească
Încercând să mă urmărească și să mă șteargă la c*r
Să râdă la fiecare glumă pe care o fac
Iar jumătate din ele nici nu sunt amuzante
Ahh Marshall, ești atât de haios omule, ar trebui să fii comediant
Din păcate sunt, dar doar mă ascund în spatele lacrimilor unui clovn
Așa că, de ce nu vă așezați jos
Și ascultați povestea pe care am să v-o spun
Nu trebuie să schimbăm locurile
Iar tu nu trebuie să mergi mii de mile.
Refren.
Nimeni n-a cerut ca viața să se ocupe de noi
Cu aceste mâini pline de îndoieli
Trebuie să luăm aceste cărți noi înșine
Și să le întoarcem, nu aștepta ajutor
Acum aș putea avea
Stând, trist și supărat
Dar iau această situație ca atare
Și mă ridic singur
Nu am fost niciodată tipul de copil
Care să aștepte, dar știu cum să-i desfac bagajele
Nu am stat niciodată să sper și să mă rog
Pentru un tată care nu a apărut niciodată
Doar am vrut să mă integrez
În fiecare loc
La fiecare școală la care am fost
Am visat să fiu acel copil mișto
Chiar dacă asta însemna să mă port stupid
Mătușa Edna mi-a spus întotdeauna
Mai strâmbă-te tu mult, că o să rămâi așa
Între timp eu doar stăteam acolo
Ținându-mi limba-n sus și încercând să vorbesc așa
Până mi-am lipit limba pe semnul de stop înghețat la 8 ani
Mi-am învățat lecția și pentru că nu am mai încercat să-mi impresionez prietenii
Dar deja v-am spus toată povestea mea
Care nu a fost bazată doar pe descrierea mea
Căci felul în care o vezi tu
E probabil 110% diferit
Cred că ar trebui să ne plimbăm o milă
În pielea fiecăruia, cel puțin.
Ce mărime ai?
Eu am 10.
Hai să vedem dacă ne încăpem în piele.
Refren.
Da, pentru copiii mei. Fiți puternici. Tati va fi aici în curând
Și pentru restul lumii. Dumnezeu v-a dat fiecăruia viețile
Care vi se potrivesc, așa că trăiți-le
Și fiți tu însuți, fiți mândru de ceea ce ești
Chiar dacă sună pompos
Să nu lăsați pe nimeni să-ți spună, că nu ești frumos.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre lupta cu depresia și dorința de a înțelege experiențele altora. Artistul își exprimă vulnerabilitatea și nevoia de a fi acceptat, încurajând ascultătorii să rămână fideli lor înșiși și să nu se lase doborâți de opiniile negative.