Trăia într-un oraș din miazăzi
Un crin înzăpezit în datorii.
Care primea, scrise pe plus cu lapte,
Scrisori de la alt crin, din miazănoapte.
Oh! pentru cruda lor corespondență
Aveau cea mai naivă diligență!
Ei își tăiau cu zimții de la timbre,
Miresmele-ntre dânșii să le schimbe.
Poștași înflăcărați puneau ștampile
Cântând din corn, pe sacii cu pistile.
Plicuri adânci pudra, sculat din zori,
Însuși directorul căleștilor!
Dar crinul ce trăia în miazăzi
Fiind înzăpezit în datorii,
Îi răspundea din ce în ce mai rar
Celuilalt crin, ce bea pe-ascuns mărar.
Apoi tăcu de tot. O rouă grea
Strivi parfumul amândurora.
Și astfel cei doi crini nu și-au mai scris
Poștașii au murit, poșta s-a-nchis.
Doar uneori mai trece monoton
Prin bulion, un vechi poștalion.
Sensul versurilor
Piesa spune povestea a doi crini care comunică prin scrisori, dar corespondența lor se stinge treptat, simbolizând pierderea conexiunii și a bucuriei. Finalul subliniază dispariția legăturii și a lumii în care aceasta exista.