Ce ciudat, ce bogat, ce-nflorit îți este râsul
Și m-atingi, mă strivești cu privirea-ți de fiară,
Cât de greu îmi este pasul și viața și plânsul
Amintirea ta doare și-n mine coboară.
Cum să-ți smulg picături de lumini, ploi de șoapte
Să-mi vorbești, să-ți vorbesc și-n sfârșit să revezi
Filmul vieții ce-a dat faliment într-o noapte
Nu-nțelegi că atunci când eu pierd chiar tu pierzi.
Refren: Distanța-ntre noi a crescut
Și regret când te văd răvășită și falsă
Și nu mai găsesc înspre tine bilet
Ești trenul și eu sunt doar o haltă.
Frunze cad, repetat din pocalul vieții sunt pustiu
Fără glas și nu pot să te strig
Te aștept în zadar pe scara dimineții
Lacrima mi-o spală fulgii care ning.
Vine iarna, o iarnă cortină de gheață,
Care cade spărgând urma ta tremurând,
Osândită-mi e lupta, mama ei de viață
Întuneric crescând și-nspre mine arzând.
Refren:
Distanța-ntre noi a crescut
Și regret când te văd răvășită și falsă
Și nu mai găsesc înspre tine bilet
Ești trenul și eu sunt doar o haltă.
Și-n sfârșit libertatea ce-ai vrut te-nconjoară,
Poți să uiți de părinți, de copii, de sărut
Înșiră-ți amanții ca rufele pe-o sfoară
Eu lănci de răzbunare nu ascut.
Te-am iubit, te iubesc dar târziu este veacul,
Poartă-ți pașii de-adio pe tâmplele-mi reci
Ruginit este timpul, o oglindă și ceasul
Contemplă-ți izbânda și-acum poți să pleci.
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea unei despărțiri și regretul față de o iubire pierdută. Naratorul își exprimă sentimentele de tristețe și pustiire, contemplând finalul relației și libertatea pe care o are acum cealaltă persoană.