Plină-i lumea de suspine
Și de dor, și de iubire,
De doruri amăgitoare,
De iubiri înșelătoare,
Tre’ să împaci anume
Lacrimi și amărăciune,
Cât le-ai ocoli de tare
Te găsesc mereu și-ți ies în cale,
Când îi una, când îi alta,
Niciodată nu-ți știi soarta.
Și-n mine sufletul geme
Tot de dor și de durere
Că nu știu a câta oară
Mi-am pierdut dragostea iară
Și nu știu dacă vreodată
Mai îmi trece pe la poartă,
Că de n-o veni îndată
Timpul nu cred că mă mai așteaptă,
Chiar de-o fi dragostea dulce
Mie vremea mi se duce.
Dac-aș fi unde e luna
Să mă uit întotdeauna
Să văd badea cum trăiește,
La mine se mai gândește,
Să văd dac-o duce bine,
Când mai vine pe la mine,
C-om mai fi o vară, două
Și ne-om trece poate ca și-o rouă,
C-om mai fi un an sau doi
Și ne-om duce amândoi,
După noi în astă lume
Doar iubirea va rămâne!
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de dor și melancolie legate de o iubire pierdută și trecerea timpului. Vorbitorul își exprimă regretul și incertitudinea cu privire la viitor, dar găsește consolare în ideea că iubirea va rămâne chiar și după ce ei nu vor mai fi.