Dumnezeu n-a putut să le mai suporte fericirea
când i-a auzit râzând împreună în grădină.
I-a prins îngenunchind împreună în țărână
(sau mai rău) și storcându-și zeama rodiilor
pe față. I-a găsit desfăcând
o smochină cu o încântare fragedă
de parcă ceva esențial ar fi răsărit în ei.
Cred că toată schema – șarpele, mărul
cu a lui cunoaștere-a binelui și răului – a fost o făcătură
pentru că Dumnezeu nu suporta să fie singur
cu propria Sa creație, în timp ce Adam și Eva se bucurau,
bărbat și femeie împreună în Paradis,
exact ca noi, iubire, exact ca noi.
Sensul versurilor
Piesa explorează o perspectivă neconvențională asupra relației dintre Dumnezeu și Adam și Eva. Sugerează că motivul alungării din Paradis nu a fost neapărat păcatul, ci invidia lui Dumnezeu față de fericirea și intimitatea cuplului.