Cavaler vestit
Și vesel gătit
Pe drum a apucat-o,
Prin umbră și prin soare,
Cântând cântări ușoare,
Să caute-Eldorado.
Însă-mbătrâni
Cavalerul și
În piept i s-a prelins
O umbră, fiindcă el
Nu a găsit defel
Acel tărâm de vis.
Iar apoi pierzând
Puteri și avânt,
Pe-o umbră-a întrebat-o:
„Umbră, spune-mi, tu știi
Unde-aș putea găsi
Pământul Eldorado?”
„După ce străbați
Munții lunii-nalți,
Tu Valea Umbrei caut-o;
Întins să călărești,
De vrei să poposești
În țara Eldorado!”
Petru Dinca
Sensul versurilor
Un cavaler pornește într-o călătorie în căutarea Eldorado-ului, un tărâm de vis. Cu timpul, îmbătrânește și se deziluzionează, dar continuă să caute, sperând să găsească acel loc ideal.