Să trosnească lemne-n foc
Și să vină multă noapte.
Un pridvor de busuioc
Cu miros de mere coapte.
Și să ningă nins enorm
Pân’ la streașină și peste
Și în scaun să adorm, adorm
Ca din drog și de-o poveste.
Cu ziarul pe genunchi
Și cu pleoapele căzute
Să-mi răsară moartea-n trunchi
Și pe ochi să mă sărute.
Ce bătrâni să fie vii,
Pacea lumii fie gata.
Eu copil între copii, copii
Și afară tânăr tată.
Și bunica să mă ia
Să mă ducă-ncet spre pernă
Și să simt venind din ea
Toată liniștea eternă.
Să trosnească lemne-n foc
Sub un biet ibric cu lapte,
Să miroasa-a busuioc,
Să miroasa, să miroasa a mere coapte.
Și să ningă nins enorm,
Pân’ la streașină și peste.
Și în scaun să adorm, adorm
Ca din drog și de-o poveste.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintiri nostalgice din copilărie, creând o atmosferă caldă și protectoare. Imaginea morții este îmbrățișată într-un context familial, sugerând o acceptare senină a trecerii timpului și o dorință de a regăsi liniștea eternă.