Foaie verde, coji de nucă
Inima mi se usucă
Și m-apucă dor de ducă
După cât gunoi aruncă.
Populația în picioare
Expunând burta la soare
Și la munte și la mare
Transpirând între grătare.
De gunoi grămada-i mare
Și propun indicatoare
Diferența să se vadă
Între iarba și grămadă.
Iarna, ce noroc că vine
Mai împrăștie din mulțime
Și se așterne cu zăpadă
Să acopere grămada.
Nu-i nimic, la primăvară
Populația vine iară
Și se pune pe grătare
Să facă grămada mare.
Foaie verde, coji de nucă
Inima mi se usucă
Și m-apucă dor de ducă
După cât gunoi aruncă
Sensul versurilor
Piesa descrie cu sarcasm dezinteresul oamenilor față de mediu, evidențiind cantitatea mare de gunoi lăsată în urmă în natură. Se observă un ciclu continuu de poluare, ignorat de majoritatea.