Dumitru Matcovschi – Zicala

Este-o vorbă, o zicală,
Știută în orice sat:
“O mână pe alta spală”,
Și-asta e adevărat.
De zicală mă apropii
Cu durerea mea și strig:
“Corb la corb nu scoate ochii,
Când e vorba de-un câștig”.
Asta nu-i o noutate.
Corbii sunt la rele, frați,
Totu-mpart în jumătate,
Mai ales acei gradați.
Totu-mpart în jumătate,
Unul de la altul fură,
Se încep, dușmani, a bate
De la o fărămitură.
Se încep, dușmani, a bate
Și se bat pân’ se omor.
Asta-nseamnă: nu-i dreptate
Nici în țara corbilor.
Asta-nseamnă: o totală
Deznădejde ne pândește.
O mână pe alta spală,
Hoț de hoț se îngrijește.
De când lumea și pământul
E așa și altfel nu-i:
Stăpânește ani de-a rândul
Legea grea a corbului.
O totală, o totală,
O totală decădere –
O mână pe alta spală
Când sunt corbii la putere.
Iar ei sunt și au să fie,
Cât acest pământ va fi,
Și cât omul nu va știe
Cu omul a se-nfrăți.
De aceea ni se cere
Oameni buni, să fim un dor;
Să venim dintr-o durere,
Însă nu a corbilor.
Este-o vorbă, o zicală,
Știută în orice sat:
“O mână pe alta spală”,
Și-asta e adevărat.
1991

Sensul versurilor

Piesa descrie un sistem corupt și inegal, unde cei puternici (corbii) se protejează reciproc și profită de ceilalți. Exprimă un sentiment de deznădejde față de această realitate, dar și un îndemn la unitate și solidaritate umană pentru a depăși această stare.

Lasă un comentariu