Eu trecutul nu mi-l vând,
Chiar să nu am de mâncare,
Eu cu el am fost și sunt
Moldovean de la născare.
Moldovean și patriot
Al acestui colț de glie,
Cred în Ștefan Voievod,
Om de-naltă omenie.
În Ion Viteazul cred,
Poreclit Ion Cumplitul,
Cel cu inima de ied,
Nevândutul, neturcitul.
Eu trecutul nu mi-l vând,
Bani de aur nu doresc;
Orșiunde, orșicând
Știu ca omul să muncesc.
E trecutul tot al meu,
E a mea Moldova-toată,
Chiar dacă și sunt plebeu,
Și nu viță împărată.
Vin din secol în frământ,
Vin din timpuri zbuciumate,
Doina plâng și doina cânt,
Cine-a spus că nu se poate?
Nu i-o fi plăcând cuiva
Limba noastră cea latină?
El să plece, de-i așa,
Și-napoi să nu mai vină.
Moștenesc acest trecut
Din părinți, ca pe-o moșie.
Eu cu dânsul am crescut
Și-am scris prima poezie.
Altceva ei n-au avut
Ce să-mi dee, bieți țărani,
Mi-au dat doar acest trecut,
Într-un car cu doi plăvani.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un puternic sentiment patriotic și de atașament față de moștenirea culturală și istorică a Moldovei. Vorbitorul refuză să renunțe la trecutul său, chiar și în fața dificultăților, și își afirmă identitatea moldovenească și credința în valorile și eroii naționali.