Spune-mi cine sunt…
Spune-mi ce am să ajung…
Spune-mi tot ce simți…
Spune-mi ce iubești…
O nouă seară, o veche dramă…
Tot ce-a mai rămas este… un zâmbet fals…
Tot ce scriu mă-alină, dar nu mă calmează
Trecutul nu mă lasă, nu știu ce să fac.
M-am închis în mine… și asta doare
Nu știu să trăiesc… să mă bucur de momente.
M-am săturat de falsitate și regrete…
Îmi tocesc toți nervii și-i împart cu toți.
Nu mai simt nimic… parcă mai mult mă distrug…
Trec prin zile negre… și asta chiar doare…
Roata când se-ntoarce o vei simți-n torace.
Mă simt în plus… și asta chiar mă doare…
Spune-mi cine sunt…
Spune-mi ce am să ajung…
Spune-mi tot ce simți…
Spune-mi ce iubești…
Nu mai vreau să fiu om, că oamenii ranesc.
De asta mă feresc, de ce iubesc…
Suferința mi-e în inimă întipărită.
Cât să mai plâng… pentru cei ce nu mă merită.
Vreau o persoană… să mă înțeleagă.
În jurul meu, frate, totul se distruge…
Vreau să obțin tot printre oameni de nimic.
Eram copil, acum mi-e scârbă de ce am devenit.
Zilele când zâmbeam fără motiv,
Le-am pierdut, pe drumul spre infinit.
Simt o durere… ce-mi rupe sufletul.
Tot ce-am iubit pe mine m-a distrus…
Spune-mi cine sunt…
Spune-mi ce am să ajung…
Spune-mi tot ce simți…
Spune-mi ce iubești…
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare disperată a identității și a sensului vieții, fiind copleșită de suferință, deziluzie și regrete. Naratorul se simte pierdut, incapabil să se bucure de prezent și dezamăgit de propria transformare, tânjind după o conexiune autentică și înțelegere.