Eu, care doream într-un alt și alt decor,
Eu care spuneam prea lesne și oricui mi-e dor,
Abea când a plecat plângând și mi-a luat inima,
M-am îndrăgostit numai de ea. /bis.
Refren: Simt că, fără ea, nu pot respira,
Casa e pustie fără ea.
Ce-aș putea eu să mai cred acum?
Aș da orice s-o mai întorc din drum! /bis.
Eu care veneam acasă c-un surâs formal,
Monoton spunând același monolog banal:
A plecat, mi-am zis, drum liber, dar n-a fost așa.
O iubeam mereu numai pe ea.
Am zărit-o pe o stradă pentru o clipă doar;
Să-i vorbesc și să m-apropii era în zadar.
Ea care m-aștepta plângând când eu uitam să vin,
Ma privea acum ca pe-un străin.
A trecut atâta vreme de când a plecat,
Dar abia acum mi-e dragă cu adevărat.
Abea acum când locuiește doar la mine-n gând,
O iubesc mai mult decât oricând.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund al unui bărbat după ce a pierdut o femeie importantă din viața lui. El realizează adevărata valoare a iubirii ei abia după ce aceasta pleacă, simțind acum un dor imens și pustietate.