Cheamă-ți gazda slujile
Să-mpletească rujile
Pân-or face de-o cunună
Și la poartă-n stâlp s-o pună
C-or veni colindători
În ajun de sărbători
Să-ți horească, să-ți menească
De ce-i rău să te ferească
La ce-i bun să te îndemne
Pune gazda foc sub lemne
Să vedem cum ni-i primire
La o sfântă pomenire
Ce-i lăsată peste lume
De la Viflaim anume
Să rostească, să vestească
Nașterea împărătească
Din porunca cerului
Jos în ieslea gerului
Cheamă-ți gazda slujile
Să-mpletească rujile
Și de grijă să ne poarte
Pân’ ne-om duce departe
Sensul versurilor
Colindul descrie pregătirile pentru primirea colindătorilor în ajunul sărbătorilor de iarnă. Gazda este îndemnată să se pregătească pentru a celebra Nașterea Domnului și să ofere o primire călduroasă.