Nici nu mai știu, nici nu mai văd
Pădurea-i toată un prăpăd
Mestecenii cu presimțiri se zbat în vânt ca niște miri
Peste grădini un fum ciudat
zăbovește greu ca un oftat
Mama-ntr-un colț zâmbește stins ca un cireș de ani învins
Durerea nu pot să mi-o strig și tac și nu vorbesc nimic
Înstrăinarea și-a înfipt în piept cuțitul de argint
Dar știu că această taină grea o înțelege numai ea
Nici nu mai știu, nici nu mai văd, pădurea-i toată un prăpăd
Sensul versurilor
Piesa descrie un sentiment de melancolie și înstrăinare, asociat cu imaginea toamnei și a unei case familiare. Naratorul exprimă durere și tăcere, simțind că doar mama sa înțelege adevărata profunzime a sentimentelor sale.