Dragos Miron – Perfect (Prod. Amavi)

Strofa 1:
Ya!
Mai bine ai zâmbi cu noi,
Uită-te bine-n jur și apreciază tot ce ai.
Cu noi ai fi trăit în ploi,
Crede-mă, ai fost ferită de acest război,
N-ai pierdut mare lucru decât țipete și mult gunoi.
Și acum ai să spui că pentru tine n-a fost corect,
Dar o zi într-un trai infect, te-ar fi făcut un monstru ca mine,
Și n-ar fi drept să pierd zâmbetul tău perfect,
Știi, noi ne-am învățat în întuneric fiindcă n-aveam bani de bec.
Nici curaj să plec și-am devenit un dependent de droguri tari.
Parez că nici n-ai vrea să vezi,
Nu te oblig, poți să spui că-s cuvinte și aberezi,
Răspunsurile-s doar la Dumnezeu și ar trebui să-l crezi.
Atunci când ne-am reîntâlnit, eram doar un copil,
N-am realizat ce tre’ să fac și ce tre’ să-ți explic.
Eram doar fericit, la naiba, atât de fericit,
Că am uitat tot ce voiam să zic, nici nu-mi mai pasă de timp.
Uite, avem același chip, inima ne bate în același timp
La fel ca două sunete în același beat.
Ok! Poate grădinarii au greșit,
Dar te-au dus într-un loc mai liniștit, unde ai înflorit perfect.

Refren:
Ai înflorit perfect, Ai înflorit perfect, Ai înflorit perfect,
Nu te uita la mine eu sunt doar un monstru infect! (x2)

Strofa 2:
Chiar dacă nu crezi, să știi că mi-ai lipsit,
În camera în care trebuia să fii, eu nu te-am simțit.
Nu-mi pasă ce au făcut alții, dar eu nu te-am mințit,
Și când o să mă car din lumea asta, o fac fericit!
Fiindcă tu, ai dus o viață departe de frig,
Departe de sunetul pumnilor explodați de zid.
Geamuri spulberate, visele noastre au fost dărâmate,
Și peste toate, să știi că tatăl nostru a murit, un bețiv!
Ma doare fiindcă le simt când le zic,
Ma f*t în ea de tristețe, ce-i drept e că atunci când zâmbesc, îi mint,
Dar atunci când îi vad că-i fac să zâmbească, îi simt
Și când mă întorc cu spatele, sunt fericit
F***! Nu vreau nimic!
Nu-ți face griji, am înțeles viața. E doar un timp pe care noi oamenii l-am primit
Să cunoaștem măcar un pic, dar noi parcă am ofilit.
Iar din gradina asta, tu ești singura ce a înflorit perfect!

Refren:
Ai înflorit perfect, Ai înflorit perfect, Ai înflorit perfect,
Nu te uita la mine eu sunt doar un monstru infect! (x2)

Sensul versurilor

Piesa vorbește despre o copilărie dificilă, marcată de traume și lipsuri, dar și despre speranța găsită într-o persoană dragă care a reușit să depășească greutățile. Artistul își exprimă sentimentele contradictorii, recunoșcându-și propriile probleme, dar și bucuria pentru succesul celuilalt.

Lasă un comentariu