Dragos feat Razvan – Povestea Lor (Partea a II-a)

Dragos – Povestea lor (Partea a II-a)

Strofa I:
Era atât de frumoasă, atât de retrasă,
Atât de sensibilă, atât de gingașă,
El era vagabond, îi plăcea cocaina,
Îi plăceau nopțile cu vagabonți și bila,
Cluburi, alcool, scandaluri, brigăzi,
Îi plăceau anturajele, învățase din străzi,
Îi lipseau multe în suflet și-l doare,
Știa că ce nu-l omoară îl face mai tare.
O întâlnește pe ea în chip de prințesă,
Zâmbet curat, inocență, vroia s-o cunoască,
Dar nu-și permitea să atace, risca,
Și dacă o pierdea, nu vroia să o piardă.
Părea că-l plăcea, auzise de la…
Și nu prea credea, mai aștepta o zi,
Planul făcut, misiune îndeplinită în primul sărut,
Nu după prea mult timp era fericit,
Și pentru prima dată îndrăgostit, nu mai iubise,
Trecea bariere, știa că nu există iubire fără durere.
Erau diferiți, dar împreună părea că o să-i vezi peste ani,
Tot de mână, părea că-l iubea, avea o imagine,
De înger cu aripi, el de drac cu coarne,
Și merge înainte, dădea la o parte,
Prieten, tovarăș, lăsa tot în spate,
Găsește în el latura bună,
Nu știa cum stă treaba,
Nu știa să-i spună,
Nu știa cum să-i spună,
Cuvinte, ce simte,
Te scuipă, dacă-i spuneai că-l minte,
Dar timpul trecea, tot mai mult o iubea,
Dar întrebarea e, oare și ea sau îl mintea?

Strofa II:
Și într-o zi sună telefonu,
Îl scoate relaxat,
Se uită la mesaj, se întoarce speriată,
Nu o să crezi, e un alt băiat
Care o întreabă: „Iubita, deja m-ai uitat?”
Ea era speriată, el a reacționat,
A urlat, a strigat, a plâns… și e băiat,
A plecat să se liniștească undeva,
Nu vroia s-o lovească, era nervos și risca,
Deja nu mai avea încredere în ea,
Începuse să lege tot ce-i spunea lumea.
Au trecut zilele, nu s-au văzut,
Au trecut nopțile, niciun sărut,
După un timp s-au împăcat,
Erau împreună, dar ceva s-a schimbat,
S-au îndepărtat puțin câte puțin,
O iubea la fel de mult, dar era plin de venin,
În adâncul sufletului simțea că o s-o facă,
Dar mai nou fata era înarmată
Cu ochii ca oceanul, părul cu raze de soare,
Buza seducătoare și el îi greșea fiindcă o mintea,
Îl chema cartierul și vagabontea,
Nu se putea rupe de droguri, de stradă,
El era singur, ea era prea distantă,
Plus că relația lor nu mergea
La fel ca înainte, ceva se întâmpla,
În zâmbetul ei ceva se schimba,
Privirea lui se-ntuneca,
Se țineau de mână strâns,
Nu-și dădeau drumul,
Vroiau să fie doi,
Nu unu și unu,
Și într-un final începe să meargă,
Speranțe veneau și păreau că nu pleacă.

Strofa III:
Așa e femeia, nu trebuie să pui suflet,
Că poate într-o zi rămâi fără zâmbet,
Astăzi zâmbești că totul e bine,
Dar ce vei gândi că n-o să vezi lângă mine?
Eram lângă tine, erai lângă mine,
La bine și rău, jurai doar iubire,
De bila și droguri, de arme și blocuri,
De străzi și golani, trec zile și ani,
Și nu o să mă vezi, și nu o să mă crezi,
Și nu o să mă auzi ca să te scuzi,
Că n-ai înțeles și n-ai înțeles,
Că nu sunt pervers și nici interes,
Ca să te mint, nici să mă schimb
Și nici să mă plimb, de nebun să te caut
Tu ești cu altu, nici să mă laud
Că eu sunt mai bun, că nu sunt nebun,
Sunt nebun după tine, dar uită de mine
Și poate visez că te întâlnesc, dar drumu-i lung
Și timpul e scurt, nu pot să ajung, să te conving
Distanța-i prea mare și nu am răbdare,
Să te întâlnesc și să-ți șoptesc…
Aprind țigarea și te privesc,
Închid ochii și plec!