Nu mai știu nimic,
Nu mai vreau nimic,
Nu mai simt nimic,
Mă văd mult prea mic.
Cum să mă ridic?
De ce mă oftic?
Cum mai pot să mă dezic?
Cum să sar fără să pic?.
Înebunesc, mă mint constant,
Greșesc, revin.. prins în flagrant
Alerg descreierat pe-o margine de hău..
Nimeni n-ar vrea să simtă asta-n locul meu!
De altfel.. nimeni sunt doar eu.
Totul mucegăiește-n jur mereu
Și tot respir un aer dur și greu
Și nici credința nu m-ajută.. că-s ateu.
Trăiesc pentru a respira, a exista.. degeaba,
Mănânc, fumez, beau, inhalez otravă,
Vorbesc decât cu cei patru pereți
Între care-mi târâgan vrejul unei vieți
Vrăjită de vrăjmașul vid voalat
Care m-a-nțepenit aici forțat,
Mi-a înrobit mintea și m-a încarcerat.
Aveam o inimă cândva.. sensibilă și iubitoare,
Aveam un spirit liber, tânăr ce zburda sub soare..
Acum a înghețat și inima, iar acel spurit moare..
Se sting pe rând toate luminile pe coridoare!.
Am tot fugit de întuneric într-o constantă căutare
A veșnicei lumini și-a apei tămăduitoare,
Însă am obosit, speranța dă să plece și mă doare..
Nu mai găsesc răspuns la nici o întrebare!.
Ce boală m-a cuprins pe mine oare?.
Îmi vars nisip în cap, mă scald în praf,
Fumez și beau din nou, mai scriu un paragraf,
Mă chinui să văd viața cu un chip senin,
Dar am uitat și cine sunt, de unde vin..
Dar nu-i nimic, mai umplu un pahar cu vin,
Alimentez dement mereu pocalul cu venin.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente profunde de tristețe, disperare și singurătate. Protagonistul se simte pierdut, captiv într-o existență lipsită de sens și afectat de o stare depresivă profundă, căutând răspunsuri fără a le găsi.