Mă apropii de bătrânețe și tot ascund
sub haină
scâncetele de copil.
Doamne, în urma tuturora mereu rămân!
Melancolia și golul
îmi sprijină
prea-plinul,
piedicile și nehotărârea
în locul meu
hotărăsc,
deodată cu spaima
speranța mă vizitează.
Un secol încă de-aș mai trăi
nu mi-ar ajunge vremea
să-mi plâng pe pământ,
până la capăt,
viața aceasta pe care
tocmai o pierd.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de regret și melancolie față de viață, marcat de trecerea timpului și de pierderea inocenței copilăriei. Vorbitorul se simte copleșit de nehotărâre și de golul interior, dar găsește o licărire de speranță în mijlocul disperării.