Mi-a fost rușine
și niciodată nu ți-am scris,
niciodată n-am crezut
că te-aș putea atinge.
Unele semne te prevesteau
și te ascundeau.
Înafara mea
încotro să pășesc?
Numai pe potecile mele
zdrențuite, însângerate,
numai în pasul nesigur, șovăielnic,
numai în gestul nehotărât,
numai în zâmbetul crispat și fugos
numai în tremur, numai în șoaptă
mă simt acasă
la fel de trist
la sfârșit de mileniu
ca la facerea lumii.
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de rușine, incertitudine și alienare. Vorbitorul se simte pierdut și găsește un soi de familiaritate doar în stările de tristețe și nesiguranță.