Atât de bătrân ca astăzi
Nu voi mai fi, poate, niciodată
Mi s-a pus, brusc, în față
O veche oglindă în care
M-am zărit descompus,
amputat, umilit.
Acum, stau neclintit
Sub brazii ninși din Copou
Dar înăuntru toate ale mele
se clintesc iute
Cu mare stinghereală,
asist, nemișcat,
La un talmeș-balmeș
Îngrozitor.
E prea târziu, iubito,
Ca să mă mai grăbesc
De peste tot primesc
Doar vești alarmante
Și îmi pun toate speranțele
În iarna aceasta
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimentul de regret și acceptare a trecerii timpului. Naratorul se confruntă cu imaginea îmbătrânirii și a pierderilor, dar își pune speranțele în viitor, simbolizat de iarnă.