Măi bădiță, floare dulce,
Unde te-aș găsi te-aș smulge,
Și-acasă la noi te-aș duce,
Și te-aș răsădi-n grădină,
Și te-aș secera cu milă;
Și te-aș face stog în prag,
Și te-aș îmblăti cu drag;
Și te-aș măcina mărunt
La morișca de argint;
Și te-aș cerne
Prin sprâncene,
Și te-aș frământa-n inele,
Și te-aș da inimii mele
Să se stâmpere de jele.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorința profundă a îndrăgostitului de a apropia persoana iubită, idealizând-o ca pe o floare dulce. Metaforele agricole sugerează o transformare a iubirii într-o parte esențială a vieții sale, menită să aline suferința inimii.