Foaie verde mărăcine,
Aoleu, frate peline,
Amărâta-i frunza-n tine,
Ca și inimioara-n mine;
Inimioara ca la mine
Nu mai da, Doamne, pe lume.
Căci destul mi-ai dat-o mie
Din mică copilărie;
Umblu ziua de dor beat
Seara când mă culc în pat
Nu pot să mă odihnesc
Gândurile mă muncesc.
Câte zile-s într-un an
Atâtea necazuri am!
Plânge inimioara-n mine
Ca-n copilul de trei zile;
Copilul plânge și tace
Că are cine să-l împace,
Dar pe mine n-are cine
Că sunt străior pe lume;
Străin sunt ca pasărea
Milă de la nimenea.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă sentimente profunde de tristețe și singurătate. Vorbitorul se simte copleșit de necazuri și dor, comparându-și starea cu cea a unui copil neconsolat și a unei păsări fără adăpost.