Și-am zis verde rug de mure,
– Hai, mândruță, la pădure!
Când îi luna-n două coarne
Și când lumea-n vale doarme.
Să strâng flori pentru cunună
Și sărutul pentr-o lună,
Să-ți pun floare-nrourată
Și la inimă lăcată.
– Eu aș merge, bade drag,
Când dă luna peste prag,
Când dă luna pe fereastră
Și otava sus pe coastă.
Eu aș merge mai pe seară,
Dar mă tem din cale-afară,
Nu de codrul cel umbros,
Dar de omul drăgăstos,
Nu de șarpe veninos,
Dar de omul cel frumos.
Sensul versurilor
Un tânăr invită o fată la pădure într-o noapte cu lună, promițându-i flori și sărutări. Fata ezită, mărturisind că se teme nu de pericolele naturii, ci de intențiile amoroase ale băiatului.