E multă vreme de când ploaia ne-a-ndrăgit
Din prima seară chiar în parc ne-a dăruit
Atâta i-a speriat pe toți cu stropii grei
Că ne-a făcut stăpâni pe parc și pe alei
Ce fericiți copacii uzi îi scuturam
Ca doi copii desculți prin ploaie alergam.
Ploaia dansa împreună cu noi
Se-nveselea când râdeam amândoi
Ploaia vedea cum cuvintele mari le-ocolim
Doar pe fețe citea cât de mult ne iubim
Ploaia glumea lunecând printre noi
Ploaia visa când tăceam amândoi
Și ne șoptea că nimic nu-i prea mult nici prea greu
Dacă vrem dragostea să dureze mereu.
În ziua când din nimicuri ne-am certat
A fost o clipă când iubirea ne-am uitat
Și pentru-o vorbă drumul ni s-a despărțit
Dar ploaia caldă ne-o oprit și dojenit
Stropii grăbiți urmele pașilor ștergeau
De bucurie ochii umezi surâdeau..
Ploaia dansa..
Sensul versurilor
Piesa descrie o poveste de dragoste născută sub ploaie, cu momente de fericire și joacă, dar și cu o ceartă care duce la despărțire. Ploaia personificată joacă rolul unui martor și chiar al unui ghid, încercând să repare greșelile și să reunească cuplul.
