Mi-am imaginat raiul când ploua,
Un oraș cu străduțe-nguste și pietruite!
Străjuite de blocuri vechi, cenușii..
De două-trei etaje ude!
Și-o cârciumioară, unde, îngerii vin,
Din când în când să bea ceva..
Ce frumos, da, da, da
Ce frumoooos..
Ce frumos, plouă-n rai…
Ce frumos, da, da, da
Ce frumoooos..
Și ce mult se bea în rai…
Un înger le cântă, celorlalți la o chitară,
Iar ei ascultă, sorbind din când în când!
Dumnezeu stă-ntins pe-un pat, cu mâinile sub cap..
Ascultă și el, și îi place!
E toamnă și frunzele castanilor cad,
Sub greutatea picăturilor de ploaie..
Ce frumos, da, da, da
Ce frumoooos..
Ce frumos, plouă-n rai…
Ce frumos, da, da, da
Ce frumoooos..
Și ce mult se bea în rai…
Mi-am imaginat raiul când ploua,
Un oraș cu străduțe-nguste și pietruite!
Străjuite de blocuri vechi, cenușii..
De două-trei etaje ude!
Sensul versurilor
Piesa descrie o viziune personală a raiului, un loc familiar și melancolic, unde îngerii se adună într-o cârciumă, iar Dumnezeu ascultă muzică. Este o imagine intimă și umană a eternității, departe de idealurile grandioase.