Îmi spui să-mi văd de viață, dar știi cum e?
Să ai lacăt pe inimă să simți că n-ai cheie!
Te rog, femeie, înțelege că tu…
Ai fost singura fată căruia i-am dat sufletul.
Te-ai dus, m-ai lăsat c-o inferență pură,
Dar privește partea bună, tot ce simt este doar ură.
Asta-i vrut, asta primești, știu că nu mă iubești,
Știi că încă greșești când spui că doar mă detești.
Dar eu rămân, cu bune, pe bune?
Și-am auzit de la lume că dacă zâmbesc faci spume.
Decât o iubire falsă alături de o fată falsă,
Aș fi în stare să îți zic,
CÂT EȘTI DE PROASTĂ!
Și n-ai cum să înțelegi durerea care o simt,
Și dacă spun că sunt bine sunt deprimat, dar mă mint.
Îți promit că o să te apuce un dor,
Și dacă mă suni, auzi,
CUVINTE CE DOR.
Și nu-nțeleg de ce continui să mă minți,
Mă forțezi să te urăsc, să strâng tare din dinți,
Că durerea care o simt pentru tine e străină,
Într-un fel mă simt mai liber că nu mai sunt eu devină!
Chiar dacă tot ce simt, încă mă doare,
Da’ într-un final orice sfârșit are o continuare.
Și știu că nu mai pot trăi în trecut,
Dar e destul de dificil să renunți la tot ce ai avut!
Dacă mă strigi nu te aud – voi fi surd!
Dacă îmi ceri să fiu cât mai dulce, clar, voi fi crud!
Nu te mai vreau, poate înc-un minut!
Să urlu la tine să vezi cât de tare a durut!
Aș putea să te sun, dar n-am s-o fac,
Aș putea să îți spun tot ce simt, dar prefer să tac!
Vreau să fug de trecut, n-are cum să mă prindă!
Nu vreau ca tu să fii acea ce are să mă reaprindă!
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și dezamăgirea după o despărțire. Naratorul se luptă cu sentimente contradictorii, oscilând între ură și dorința de a uita trecutul, dar incapabil să se desprindă complet de amintiri.