Doamne,
Ușor, ușor, să nu te simtă nimeni.
E seară de tăcere, seară-n casă …
Din streșini noaptea de Crăciun se lasă,
Și nu vorbește nimeni.
Doar ochii Tăi, cu liniștea-n odaie
Aprind lumina candelii de seară,
Și-adună blând pe tâmple-o primăvară
De vise mici, rotunde și bălaie.
O sanie de argint lângă fereastră,
A troienit ninsori de clopoței …
Și Tu trecându-ți mâna peste ei
Înbrobodește cu geana Ta albastră ….
Și-n cuibul lor de preșuri adormite
Coboară lin al stelelor șirag,
Că mâna Ta întinsă peste prag
A înflorit cu daruri aromite.
Sensul versurilor
Piesa este o rugăciune adresată lui Dumnezeu într-o seară liniștită de Crăciun. Exprimă o conexiune intimă și respectuoasă cu divinitatea, invocând atmosfera magică și pașnică a sărbătorilor.