Dimitrie Bolintineanu – La Nastase…

Credințele politice, convingeri, părere,
La unii sunt mijloace s-ajungă la putere,
Și-ndată ce pe gâtul-i se află agățați,
Adio, mondo! Uită principii profesate!
Așa sunt parveniții, șireții ce trafică
Cu sfintele principii ce p-oameni îi ridică.
Ei seamănă în lume cu fierul poleit:
Cum se-ntrebuințează, îndată s-a roșit.
De trei ori la alegeri de tine ei nu vrură;
Căzuși, rămași la toate cu degetul în gură.
Ei și-aduceau aminte de timpul poliglot,
Când cu vrăjmașii țării tu sărutai în bot.
Erai plecat la toate guvernele trecute;
Erai cu capul în mână la ușile știute
A celor mari din țară… erai un biet nimic,
Crescând a ta credință într-un bătrân islic.
Dar lumea uită lesne și omul, și păcatul,
Și-alergătorii-ți dări și votul, și mandatul.
Căci din nenorocire aici se uită tot.
În cumpănă e una șiret și patriot.
Nu se uzează nimeni: te dai c-o coterie
Și ieși curat ca rufa dintr-o spălătorie.
Uitași că fruntea-ți este bătută de pământ:
Pe sânul libertății luăși îndată vânt;
Proudhon, Barbès și Kossuth sunt palizi lângă tine,
Amar acelor oameni ce se gândeau ca mine!
Tu îi tratai îndată de oameni din trecut,
De trădători de țară… și azi cum ai căzut!..
Îți arunca în gură o fleică oarecare,
Și întorseseși îndată cojocul pe spinare.
Acuma persecuții, nedrepte asupriri,
Și triste violări, despotice gândiri,
Târâri pe două labe, josire, viclenie
Cum este vechea lege la noua ciocoiie,
Uitări de libertate, de bune cuviințe,
De lege, omenie, de nobile credințe,
Sunt tristele efecte ce-n urmă se făcură
Când fleica cârmuirii ți se-aruncă în gură.
Dar tu surâzi la toate și zici: „Nu voi să știu!
Să mi se stingă steaua, piscanții mă reînviu.
M-apuc de opoziții cu vreo coterie,
Și iară mă ridică a omului prostie.
Că mâine în gazete m-oi pune a striga
Că legea e călcată, și toți m-or aplauda.
Iar cel ce nu-și mai schimbă unica sa credință
Își va usca ca crucea smerită sa ființă.
Căci arta nu consistă a face tumbe bine:
Ci să le știi a face atunci când timpul vine.
Câți nu se află-n țară mai grațioși tumbari?
Dar nu pot să ajungă a fi nici plapomari.
Eu singur am secretul ce-l știu de la trei bei,
Ce-i înșelai de-a rândul, prin drăcușorii mei”.
La toate tu ai dreptul, căci astfel este țara.
Așa a fost și satul în care Dulcamara
Făcea ce vrea să facă; dar fin între noi,
Va râde mult mai bine acel ce râde-apoi.
Urciorul, multe zile te duci cu el la apă,
Dar vine-o zi în care se sparge sau îți scapă.
Străinii vie mâine în țara la români,
Le vei ieși nainte cu capul tău în mâini.
Bătrânii să se-ntoarcă de astăzi la putere,
Vei apuca islicul acestor tompatere.
Dar vie teroriștii? cocarde cât un mac
Se va zări îndată pe pieptul tău de rac.
Chiar d-ar veni puterea la necuvântătoare
Tu ai umbla îndată pe patru chiar picioare.
Acesta e secretul cu care te fâlești,
E cunoscut atâta aici în București!