Încă de la început, am plătit intrarea-n cursă,
N-am folosit husă, și clar că n-am avut bursă.
Am primit biletul cu prima gură de aer tare
Și am văzut că lumea-i mult mai mare decât pare.
Primul pas în viață s-a dovedit a fi prea greu,
Chiar după-al doilea cădeam în cur mai mereu.
Dar începutul e ușor, să rămân sus n-am putut,
Că m-au tras în jos multe lucruri ce nu le-am vrut.
Am avut ce n-am cerut, și-am rămas sunetul mut,
L-aș asculta și-acum, de-aș putea să ascult.
Sunt în muzeul lacrimilor, patul singurătății,
C-am gustat mult prea devreme din paharul nedreptății.
Am luat pastila timpului să uit ce s-a-ntâmplat,
Ca să-ncep jurnalul vieții cu gândul de mult pătat.
Am încercat să deslusesc amintiri ce le-am uitat
Și să fac loc faptelor din viitorul îndepărtat.
Refren x2:
Totul pare suprapus, totul pare suprapus, totul pare suprapus, totul pare suprapus, viitorul e distrus.
Acum sunt mare, am lumea la picioare, zic eu,
Am doar un lucru ce pot să spun că-i doar al meu.
Am o inimă ce bate-n ritmul plămânilor ce pulsează
Și lacrimile de pe obraz ce sper că egalează
Gândurile ce m-ajută să simt gustul iubirii,
C-am văzut cum e să fiu prinsă în holul durerii.
Am în față multe uși cu multe semne de-ntrebare,
Dar încă nu merit cheia pentru buna purtare.
E doar tăcere-n jur, și ecoul vocii mele,
Nimeni nu m-ascultă și m-afund mai mult în probleme.
Multe belele, durere și tăcere-n pustietate,
Tot ce-am în jur mă face să cred c-am gânduri necurate
Și-mi zic: „Oare câtă tristețe voi mai aduna?
Oare câte lucruri soarta îmi vor îngreuna?
Câtă tăcere-o să ascult în continuare
Și ce să le ofer acestor semne de-ntrebare?”.
Refren x2:
Totul pare suprapus, totul pare suprapus, totul pare suprapus, totul pare suprapus, viitorul e distrus.
Stau cocoșată, părul alb, mâinile îmi tremură
Și nu mai aud glasuri, aud doar voci ce murmură.
Totul mă-ncetinește, timpul parcă se topește,
Sunt atât de enervantă încât și fi-miu mă gonește.
Iau ochelarii să citesc prima scrisoare de iubire,
Înțeleg totul perfect de parc-ar fi scris de mine.
Citez: „Nu vreau să văd lacrimi sărate pe buze moi,
Aș face orice, dar te rog dă timpul înapoi!!”
Ce vreme, aveam lumea la picioarele mele
Și toate nimicurile mi se păreau probleme.
Acum tac, nu mai atac, și zac într-un pat,
Zac până Tatăl Ceresc îmi va face pe plac.
Închid ochii și-aud o voce care parcă mă strigă
Și îi văd pe ai mei părinți într-o lumină sublimă.
Îmi cade-o lacrimă, oftez, aud doar o vioară,
Sper ca nepoții mei să-și dea seama că tinerețea-i o comoară.
Refren x2:
Totul pare suprapus, totul pare suprapus, totul pare suprapus, totul pare suprapus, viitorul e distrus.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra regretelor unei vieți trăite, a pierderilor suferite și a sentimentului că viitorul este compromis. Naratorul rememorează momente din trecut, confruntându-se cu realitatea prezentă și cu apropierea sfârșitului.