Într-o seară de aprilie presărată cu emoții,
Sunt cufundat în text ca pixu’ meu și-arată colții.
Ce conțin recenzii din distopii mentale,
Prin retină se scurg peisaje vulgare,
Nefinisate încă, loc de interpretare.
Măru’ cunoașterii-i necopt, nu cred că-i dau crezare,
Sare necontrolat într-un dans al ideilor,
Sunt blestemat ca Loki în amurgul zeilor.
Zâmbesc pervers sub glugă când sabotez destinu’,
C-o branșă de ascultători îmi împart veninu’.
Cad des bucăți din suflet ca beatu-i stratosferă,
Cutreier spațiu personal chiar de revin pe terra.
Eros t de poezie și Haos în Tartar,
Îngropat de Gaia-n subsol legendar.
Adorm iar cu lame-n pernă să mai tai din vise,
Călăul fericirii-n operațiuni compromise.
Și valul nu mai e, că m-am integrat printre umbre,
Am înțeles într-un final liniște nu-i niciunde.
Deci cum de vor zeii s-am pic de empatie?
Mi-ați dăruit ură, n-am cum s-o rețin, fie.
Tre’ să scuip mizerii la propriu și figurat,
Sunt gol în poarta raiului, deci ne vedem în iad.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare de dezamăgire profundă și luptă interioară. Naratorul se simte blestemat și gol, incapabil să simtă empatie din cauza urii primite, acceptând un destin sumbru.