Daone – Ție

Ți-am promis demult
Că scriu o piesă despre tine
Și îmi dau seama
Cuvintele sunt prea puține
Și aș încerca
Să mă exprim altcumva
Dar nu am talent
Mi-e frică că aș eșua
Tu mă faci să mă simt
Așa cum nu mă vede nimeni
Și nu regret o clipă
Că am început de tineri
Sunt în întuneric
Tu ești lumina mea

Sunt încătușat
Însă tu ai cheia
Deși e distanță
Și ne e greu, ne zbatem
Căci luptăm, ne iubim
Putem să învingem
Sunt pe un tărâm
Al vrăjei romantice
În care raiul e atât de aproape
Atât de aproape.
Poate să vină sfârșitul
Să nu apuc să văd raiul
Nu m-ai vedea plângând
Am simțit raiul pe pământ (bis).
Unde e raiul dacă raiul e pe pământ?
Dacă îmi dai puteri să zbor prin gând
Dacă sunt fericit pe deplin.
Nu o confund
Cu nicio o trăire, e iubire
E dăruire până la sacrificiu suprem
E menire
Nu e așa, a fost să fie
E pur destin
E mângâierea unui sentiment
Meritat pe deplin
Sunt pe o culme de romantism
Și nu vreau să cad
Căci simt dragostea
O flacără și tot vreau să ard
Și nu zic ca zic toți
Chiar nu zic aiurea
Dar simt
Că nimeni n-a iubit așa
Așa îmi spune inima
Nu se poate vedea
Și totuși ochilor
Le rămâne frumusețea ta
Emoția dragostei mă cuprinde și pare
Că raiul e atât de aproape
Atât de aproape.
Poate să vină sfârșitul
Să nu apuc să văd raiul
Nu m-ai vedea plângând
Am simțit raiul pe pământ (bis).
Unde e raiul dacă raiul e pe pământ?
Dacă îmi dai puteri să zbor prin gând
Dacă sunt fericit pe deplin.
Ești cea mai dulce
Fată din rai
Dacă vrei, hai
Dacă poți să-mi dai
Un pic din dragostea ce-o ai.
Poate să vină sfârșitul
Să nu apuc să văd raiul
Nu m-ai vedea plângând
Am simțit raiul pe pământ (bis).
Unde e raiul dacă raiul e pe pământ?
Dacă îmi dai puteri să zbor prin gând
Dacă sunt fericit pe deplin
Ți-am promis demult
Că scriu o piesă despre tine
Și îmi dau seama
Cuvintele sunt prea puține
Și aș încerca
Să mă exprim altcumva
Dar nu am talent
Mi-e frică că aș eșua
Tu mă faci să mă simt
Așa cum nu mă vede nimeni
Și nu regret o clipă
Că am început de tineri
Sunt în întuneric
Tu ești lumina mea

Sunt încătușat
Însă tu ai cheia
Deși e distanță
Și ne e greu, ne zbatem
Căci luptăm, ne iubim
Putem să învingem
Sunt pe un tărâm
Al vrăjei romantice
În care raiul e atât de aproape
Atât de aproape.
Poate să vină sfârșitul
Să nu apuc să văd raiul
Nu m-ai vedea plângând
Am simțit raiul pe pământ (bis).
Unde e raiul dacă raiul e pe pământ?
Dacă îmi dai puteri să zbor prin gând
Dacă sunt fericit pe deplin.
Nu o confund
Cu nicio o trăire, e iubire
E dăruire până la sacrificiu suprem
E menire
Nu e așa, a fost să fie
E pur destin
E mângâierea unui sentiment
Meritat pe deplin
Sunt pe o culme de romantism
Și nu vreau să cad
Căci simt dragostea
O flacără și tot vreau să ard
Și nu zic ca zic toți
Chiar nu zic aiurea
Dar simt
Că nimeni n-a iubit așa
Așa îmi spune inima
Nu se poate vedea
Și totuși ochilor
Le rămâne frumusețea ta
Emoția dragostei mă cuprinde și pare
Că raiul e atât de aproape
Atât de aproape.
Poate să vină sfârșitul
Să nu apuc să văd raiul
Nu m-ai vedea plângând
Am simțit raiul pe pământ (bis).
Unde e raiul dacă raiul e pe pământ?
Dacă îmi dai puteri să zbor prin gând
Dacă sunt fericit pe deplin.
Ești cea mai dulce
Fată din rai
Dacă vrei, hai
Dacă poți să-mi dai
Un pic din dragostea ce-o ai.
Poate să vină sfârșitul
Să nu apuc să văd raiul
Nu m-ai vedea plângând
Am simțit raiul pe pământ (bis).
Unde e raiul dacă raiul e pe pământ?
Dacă îmi dai puteri să zbor prin gând
Dacă sunt fericit pe deplin

Sensul versurilor

Piesa exprimă o dragoste profundă și devotată, în care persoana iubită este văzută ca o lumină și un refugiu. Vorbitorul este dispus la sacrificii supreme pentru această iubire, considerând-o un destin și un sentiment meritat pe deplin. Dragostea este atât de intensă încât simte că trăiește raiul pe pământ.

Lasă un comentariu