La o sticlă și-un pahar
Ne cânta un lăutar,
Avea vocea răgușită
Și fața îmbătrânită,
Avea părul nins de vreme,
Ochii vii pe sub sprâncene,
Dar când începea să cânte
Venea lumea să-l asculte.
Era bătrân lăutarul
Și duios cânta amarul,
Și iubirile trecute,
Și nădejdele pierdute,
Tot privind spre lăutar
Mai ciocneai câte-un pahar
Și-ți descărcai sufletul
Ascultându-i cântecul.
Și-ntr-o seară undeva
Lumea tot mai aștepta
Să apară lăutarul
Să-nchine cu el paharul,
Un păhăruț de vin roșu
Așa cum îl bea și moșul,
Dar bătrânu-o dispărut
Și lăuta i-o tăcut,
O plecat, nimic n-o spus,
Dar noi am cântat și-am plâns.
Sensul versurilor
Piesa descrie un lăutar bătrân care cântă despre amar și iubiri trecute, adunând oamenii în jurul său. Dispariția sa bruscă lasă un gol, iar amintirea lui este celebrată prin cântec și lacrimi.