Astă seară să ciocnim, prieteni,
Pentru dragoste să închinăm,
Neuitând de-acel ceas de taină
Când furtunile din noi le împăcăm.
Refren:
Ceas de seară, ceas de taină
Când se face dorul stea
Ca să îți arate unde
Te așteaptă dragostea,
Ceas de seară, ceas de taină
Când prinde glas inima
Și ce-ți spune limpezește
Tot ce ne-nțeles părea,
Uită, uită zarva lumii,
Uită că-n goană trăiești
Și te-oprește-n ceas de taină
Ca să nu te rătăcești.
Ceasu-acesta este-un ceas de taină
Ce coboară-n suflet liniștea,
Fiindcă poate negreșit să-ți schimbe
Într-un zâmbet lacrima pe fața ta.
Refren:
Ceas de seară, ceas de taină
Când cu gândul foc și jar
Faci tristeți să piară
Și s-alungi orice amar,
Ceas de seară, ceas de taină
Când minciuni se risipesc
Și când inima și mintea
Cer senin îți dăruiesc,
Uită, uită zarva lumii,
Uită că-n goană trăiești
Și te-oprește-n ceas de taină
Ca să nu te rătăcești,
Nu-l lăsa-n zadar să treacă,
E-un timp binecuvântat
Când cu sufletul de vorbă
Poți să stai, să stai la sfat.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre importanța momentelor de liniște și introspecție, în care ne putem conecta cu noi înșine și cu cei dragi. Ne îndeamnă să uităm de agitația cotidiană și să prețuim timpul petrecut în compania sufletului nostru.