De-o fost întuneric beznă
Și glodul până la gleznă
Când eram doar o copilă
Mama mă lua de mână
Să-mi arate drumul meu,
Cel lăsat de Dumnezeu.
Lumea-n sat o întreba:
– Ce-a să facă fata ta?
Mama-ntruna s-o gândit
Și cu greu o chibzuit:
– A să facă ce-i e drag,
Cântecu-nvățat în prag.
Eu averi să-i dau nu am,
Dar am stat cu ea la geam
Și i-am arătat în zare
O lumină lucitoare
De la Dumnezeu primită,
Pentru dânsa hărăzită,
Când îi Dumnezeu cu tine
Binele ușor îți vine.
Omenia învățată
Ca o piatră nestemată,
Dar azi mama nu mai este
S-o zăresc pe la ferestre,
N-am nici mamă, n-am nici tată
Și-oi plânge la lumea toată
Că nu am niciun părinte
Cu vreo vorbă să m-alinte.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintirile unei copilării simple, dar pline de căldura mamei și credință. Acum, după pierderea părinților, naratorul resimte un dor profund și caută alinare în amintirile și valorile transmise.