El știe-acum că e o efemeră,
cu corp subțire, aripi străvezii,
ce s-a-nălțat prea mult spre stratosferă
ca o explozie în zori de zi.
Trăise mult în mâl, în întuneric,
sub apa-n care a crescut în ani
și, brusc, în noul peisaj, himeric,
s-a repezit spre norii diafani.
Vrăjit, surprins de noua adiere,
purtat în sus de aerul divin,
el și-a uitat, în valul de plăcere,
menirea pân’ la ultimul suspin.
A tot urcat, prin razele de soare,
spre norii ce păreau atât de moi,
dar clipa rea, lovind cu necruțare,
i-a prefăcut pe aripi roua-n sloi.
S-a prăbușit ușor, putând să vadă
tot ce-a pierdut în zboru-i ne-mplinit
din care a ajuns acum să cadă
ca orice efemeră, la sfârșit.
Sensul versurilor
Piesa descrie viața scurtă și iluzoria a unei efemere, care, fascinată de frumusețea zborului spre înălțimi, uită de menirea sa și se prăbușește. Mesajul central este despre efemeritatea vieții și dezamăgirea care poate apărea când realitatea crudă spulberă iluziile.