Daniel Vişan-Dimitriu – Visul Unei Nopți de Toamnă

Într-o zi, Costică și-auzi vecinul
Cum, în dosul casei, se-neca de plâns,
Cu o sticlă goală și mărindu-și chinul
Tot privind la dânsa și ținând-o strâns.
– Ce e mă, Gicuță, ce-i cu-atâta jale?
Mă, tu mă cam sperii! Ce-ai pățit? Nu ai
Altă sticlă plină-n pivnița matale?
Hai că-ți dau eu una, știi că am, nu-i bai!.
– Nu-i că n-am, Costică, nu-i de băutură!
E coșmarul nopții care-a revenit,
Doar că-n noaptea asta, chiar în bătătură,
Unu’ cu muierea mea s-a întâlnit.
Și-a urcat-o iute lângă el, călare
Pe-un cal alb ce-n grabă mare a zburat,
De era să n-aud vorba-i de plecare:
„Pa și pu, Gicuță! Eu.. te-am cam lăsat!”.
A-nțeles, Costică, pe deplin, amarul
Și, luând pe Gică pe sub brațul stâng:
– Bine că e asta, că-i doar vis, coșmarul!
– Știu că-i vis, tu ce crezi? – tocmai de-aia plâng!.
Daniel Vișan-Dimitriu
(30 sept. 2019, Vol.”Dor de lele”)