Vara care-mi este caldă amintire,
se-ntâmpla în vremea când, înfierbântați,
pedalam spre casa plină de iubire
cu bătrâni, de lume, parc-abandonați.
Îmi erau în suflet, dragi, bunicii mei,
îți erau și ție, știu cum îi priveai
când, plecați sub timpul umerilor grei,
ridicau spre tine ochii lor de Rai.
Te iubeau bunicii, mult, ca și pe mine,
te priveau, adesea, tandru, ca și când
ai fi fost icoana care-n casă ține
toată bucuria cuibărită-n gând.
Nu știau că ziua le aduce oaspeți,
nu îi anunțasem că îi vizităm
și că-n vara-ceea, tineri, veseli, proaspeți,
vrem, priviri pierdute, să mai luminăm.
Pe-o șosea, spre lumea unde-i azi tăcere,
îți priveam, iubito, părul fluturând,
deschizându-mi calea, dulce adiere
dintr-o vară care-mi este, azi, în gând.
Sensul versurilor
Piesa evocă amintirile unei veri petrecute alături de persoana iubită și de bunici. Este o rememorare nostalgică a momentelor simple, pline de afecțiune și bucurie, dintr-o perioadă trecută.