Drumeagul meu cu iarbă de argint,
De unde vii? Sfârșitul unde-l ai?
Cum te descurci prin vastul labirint
Al codrului pe care nu-l știai?.
De începuturi, știu, nu-ți amintești,
Dar cred că scânteiai și tu cândva
Prin Univers ori, poate, vechi povești
De dinainte de ivirea mea.
Când pașii mei, mânați de un impuls,
Te mai străbat în zilele fierbinți,
În șerpuirea ta se simte-un puls
Ce-mi pare încărcat cu rugăminți.
Nu vrei sfârșit, tu vrei un viitor
Cu alt destin, deschis atâtor zări,
Încât să nu mai porți în tine dor
Și nici însingurare în visări.
Când iarba de argint s-o termina,
Când niciun puls nu va mai șerpui,
Acolo, sus, va fi scânteia mea
Și, pe-un drumeag de cer, te va-nsoți.
Daniel Vișan-Dimitriu
(2 sept. 2020, Vol. “Cântecul visurilor”)
Sensul versurilor
Piesa explorează călătoria vieții și dorința de a depăși limitele impuse de destin. Vorbitorul își exprimă speranța într-un viitor mai bun, unde nu vor mai exista dor și însingurare, ci doar un drum luminos către împlinire.