Privește-i ochii și ascultă
Durerea din tăcerea lor:
E prea adâncă și prea multă
Uitare-n tulbure izvor.
Aceiași ochi priveau odată,
Atât de ageri și curați,
C-o dragoste nemăsurată,
Spre tine și spre cei doi frați.
Și v-a crescut privirea-ceea.
Creșteați frumos, creșteați cu ea,
V-a fost un far în odiseea
Ce-n viață vi se așternea.
S-a ofilit când, fiecare,
Din fața ei a dispărut
Și-o ușă-n pragul de uitare
I s-a deschis. Voi, n-ați știut.
Privirea ei nu vă mai știe:
E goală, dusă-n lumea sa
Și vă-ntrebați: cum o să fie
Căsuța-i veche … fără ea.
Sensul versurilor
Piesa descrie durerea și regretul cuiva care observă cum o persoană dragă, probabil o mamă sau o bunică, se afundă în uitare. Versurile exprimă tristețea pierderii conexiunii și a amintirilor comune, reflectând asupra impactului pe care această pierdere îl are asupra familiei.