„A fost odată”, da, şi îmi plăcea!
Trăiam poveşti în marile castele
Sau prin păduri cu vrăjitori şi iele,
Iar viaţa o poveste îmi părea.
Eram cu o prinţesă uneori,
Şi, mult mai des, cu regii, cavalerii,
Dând dezlegare minţii şi puterii,
Doar binelui să-i fim apărători.
Eram copil, eram în lumea mea,
Credeam în feţi-frumoşii din poveste,
Dar totul a trecut şi, fără veste,
Am căpătat o eroină-a mea:
Cenuşăreasa ce-n al nopţii miez,
Temându-se de calda mea privire,
Cu inima bătându-i în neştire,
N-a vrut ca în poveste s-o urmez.
Eram acolo, însă n-au putut
Privirile-mi să îi găsească urmă.
A dispărut.. şi uite-aşa se curmă
Povestea ce-am lăsat-o în trecut.
Daniel Vişan-Dimitriu
(18 dec. 2015, Vol.”Călător prin gânduri”)
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra pierderii inocenței copilăriei și a credinței în povești. Naratorul își amintește de vremurile când trăia în lumea basmelor, dar realizează că realitatea este diferită, iar eroinele nu mai doresc să fie salvate.