Când îmi plecai, în timpul ce a fost,
Mi se-adâncea în suflet o cărare
Prin visul care nu-și găsea un rost
În lumea-ntunecată, fără Soare.
Eram precum un cer lipsit de stele
Desprinse brusc din vechiul adăpost
Și dispărând ca ochii tăi și ele
Când îmi plecai, în timpul ce a fost.
Cât aș fi vrut, ce mult mi-aș fi dorit
Să nu văd steaua mea cum, iar, dispare …
Dar … ce eram? – un cer și, părăsit,
Mi se-adâncea în suflet o cărare.
Te întorceai, tu, stea îndrăgostită
De cerul fără tine prea anost,
Îl căutai și îl găseai, uimită,
Prin visul care nu-și găsea un rost.
Pe vechiul cer, te cuibăreai, felină
Întoarsă pe a timpului cărare,
Și aduceai, c-un zâmbet doar, lumină
În lumea-ntunecată, fără Soare.
În lumea-ntunecată, fără Soare,
Prin visul care nu-și găsea un rost,
Mi se-adâncea în suflet o cărare
Când îmi plecai, în timpul ce a fost.
Daniel Vișan-Dimitriu
(5 mai 2019, Vol. “Eterna căutare”)
Sensul versurilor
Piesa exprimă dorul și sentimentul de pierdere resimțit în absența unei persoane dragi, comparată cu o stea. Reîntoarcerea acestei persoane aduce lumină și alinare, transformând întunericul în speranță.