L-am căutat în jurul meu o vreme
și nu era. Plecase. L-am pierdut!
Nu m-aș fi așteptat, n-aș fi crezut
că va pleca și n-o să mă mai cheme.
Că aripile-i albe, ne-ntinate,
își vor întinde umbra într-un zbor
îndepărtat de vechiul călător
pe care l-a-nsoțit, un timp, în toate.
Îl văd prin gânduri, dincolo de zare,
prin ceața care-mi strigă în priviri,
în fulgerări de magice sclipiri,
plutind spre-o altă lume, viitoare.
A fost, în mine, înger și lumină,
iubire-n dans de aripi i-am fost eu,
dar nu mai e, nu, nu mai e al meu,
nici alb nu e în noua lui grădină.
E-un mugur ce așteaptă, plin de rouă,
pe-o ramură-nflorită atârnând,
cu veșnicia primăverii-n gând…
Un înger vechi pierdut în lumea nouă.
Daniel Vișan-Dimitriu
(16 feb. 2018, Vol. “Cântecul visurilor”)
Sensul versurilor
Piesa descrie pierderea unei figuri angelice, a unei surse de lumină și iubire. Aceasta se transformă și pleacă într-o altă lume, lăsând în urmă un sentiment de melancolie, dar și o speranță subtilă pentru viitor și renaștere.