Pe un deal, pe la vii cufundate-n nămeți,
Nu e drum, nu-s poteci, sunt doar câțiva drumeți
Necăjiți, obosiți, respirând sacadat
Și-ntrebându-se-n gând cât mai au de umblat.
Nu au ghid priceput și se lasă conduși
De un sfat căpătat de la vechi cărăuși,
Dar se vede că ei n-au știut că-i schimbat
Tot ce-a fost, începând chiar din margini de sat.
Din pădurea de ieri, mai sunt doi-trei puieți,
Din livezi a rămas doar un timp ce-l regreți,
Pești în râu nu mai sunt, nu mai e nici vânat,
Baci cu turme s-au dus, au plecat la iernat.
E pustiu, tot mai frig și repere nu au,
E departe ce-au vrut, alungat ce sperau,
Nu e semn c-ar găsi ceea ce-au căutat
Tot umblând într-o zi ce-a ajuns la-nserat.
Dar ei merg – sunt conduși pe cărări în pustii
De un ghid ce nu e, pe un deal, pe la vii,
Prin pădurea cu rugi cufundați în nămeți,
Spre o noapte poftind la cei câțiva drumeți.
Daniel Vișan-Dimitriu
(7 feb. 2022, Vol. “Aripi de azur”)
Sensul versurilor
Piesa descrie un grup de oameni dezorientați, conduși de un ghid incompetent pe un drum dificil și pustiu. Ei caută ceva, dar reperele au dispărut, iar speranțele se diminuează pe măsură ce se apropie noaptea.