Mergea la nedeie, în vale,
săltând pe poteca spre râu
cu ochi scăpărând de plăcere,
cu părul ca într-o adiere,
cu ia legată la brâu.
Știa că-i frumoasă, dorită
de toți tinereii din sat,
dar inima ei se păstrează,
în suflet, de dor mai oftează,
căci, încă, mai e de-așteptat.
Se prinde în hora cea mare,
flăcăii-s cu ochii pe ea,
taraful se-ntrece pe sine,
prin jur se întâmplă destine,
bătrânii, și ei, ar dansa.
Dar, brusc, totu’-n jur se oprește
și tace când, dintr-un caval,
aude o muzică nouă
și-o boabă micuță de rouă
din ochi îi țâșnește năval.
În liniștea ca de poveste
aude, ținându-i ison,
vibrându-i în suflet, vioară,
iar inima ei, prima oară,
pulsează cu alta, în ton.
Sensul versurilor
O tânără participă la o nedeie, unde atrage atenția flăcăilor. Inima ei tânjește după dragoste, iar când aude sunetul unui caval și al unei viori, simte pentru prima dată o conexiune profundă cu altcineva.